Aradul, deloc surprinzător, a votat în mare parte cu un singur partid. Liberalii au obținut aici majoritatea la nivelul numărului de primării, consilii locale și la consiliul județean, unde atât președintele și majoritatea consilierilor sunt liberali.
PNL a obținut mandate în 49 de localități, printre care Arad, Ineu, Pecica, Chișineu Cris, Sebiș, Gurahonț, Vinga, Vladimirescu sau Beliu. Aceștia au obținut undeva la 60 % din primăriile de județ.
Undeva la 20 % din mandate au fost obținute de cei de la PSD, care au obținut cu candidații lor victorii în Lipova, Bârzava, Șicula, Moneasa, Păuliș sau Felnac.
Pe locul trei, dacă ar fi să luăm după numere, ar fi candidații independenți. Aproape toți au avut în trecut susținerea unui partid, deci nici nu aș știi precis pe unde să îi trec în listă. Independenți au câștigat în:
- Nădlac – Mărginean Ioan Radu
- Semlac – Stoian Letiția
- Livada – Bimbo Iosif
- Zăbrani – Toader Marianj
- Ususău – Țole Florin
- Săvârșin – Vodicean Ioan
- Hălmagiu – Dărău Gheorghe
- Hălmăgel – Banci Mihaela
Locul 4, dacă e să luăm statistic, ar fi UDMR, care a câștigat. în localitățile aflate în zona de graniță cu populație maghiară, mai precis în Peregu Mare, Iratoșu, Șofronea, Dorobanți și Mișca.
Locul 5, ProRomânia, un singur primar, ales la Dieci.
La Consilii Locale, PNL a obținut 430 de consilieri, PSD 241 de consilieri, ProRomânia 59 de consilieri, USR-PLUS 58 de consilieri, PMP 53 de consilieri, UDMR 52 de consilieri, PPUSL 13 consilieri, ALDE 9 consilieri, Partidul Verde 5 consilieri, Uniunea Democrată a Cehilor și Slovacilor din România 4 consilieri, Platforma Social Liberal Creștină și Alianța Național Tărănistă 3 consilieri, Partidul Republican, Partidul România Mare, Partidul Neamul Românesc câte 2 consilieri, 2 consilieri au fost independenți și câte un consilier a venit de la Forumul Democrat al Germanilor din România, Uniunea Bulgară din Banat România, Uniunea Culturală a Rutenilor din România si Uniunea Electorală Pro Dorobanți.
La Consiliul Județean câștigător a fost Cionca Arghir Iustin Marinel din partea PNL. Consilierii Județeni sunt din partea PNL (17), USR (5), Platforma Social Liberal Creștină (3), ProRomânia (3), PMP (2), UDMR (2).
La final, o împărțire a primarilor din județul Arad pe bază de sex: (albastru – bărbați, corai/roz – femei)
