Primul razboi mondial: victoria Antantei

Contraofensiva a aliaţilor, cunoscută ca Ofensiva de o sută de zile s-a început pe 8 august, 1918. Bătălia de la Amiens a inclus Armata britanică a IV-a pe flancul stâng, Prima armată franceză pe flancul drept, şi forţe canadiene şi australiene în centru. Aliaţii au utziliat tancuri de clasa Mark IV şi Mark V, şi 120.000 de soldaţi. Forţele Antantei au reuşit să pătrungă 12km în doar şapte ore. Erich Ludendorff a numit această zi “ziua neagră a armatei germane”.

Totuşi, după unele zile, ofensiva s-a încetenit; unităţile Imperiului Britanic au întâlnit multe probleme cu majoritatea tancurilor lor (doar cu excepţia la şapte din ele). Pe data de 15 August 1918, Generalul Haig a stopat acţiunea şi a început să dezvolte planurile pentru o ofensivă nouă în Albert. A doua bătălie de la Somme (1918) s-a început pe 21 august. Aproximativ 130.000 de soldaţi americani au luptat, împreună cu soldaţi a Armatei britanice a III-a şi a armatei britanice a IV-a. Bătălia a fost un succes enorm pentru aliaţi. Armata germană a II-a a fost forţată să se retragă dea lungul frontului de 55km. Oraşul Bapaume a fost capturat pe data de 29 august şi pe 2 septembrie, forţele germane se aflau după Linia Hindenburg, unde se aflau la începutul războiului.

Pe data de 26 septembrie, aliaţii au iniţiat Ofensiva Meuse-Argonne pentru a trece linia Hindenburg. 260.000 de soldaţi americani au atacat direct, şi toate diviziile au reuşit să captureze ţintele lor iniţiale cu excepţia Diviziei americane 79, care a întâlnit rezistenţă puternică la Montfaucon şi nu a reuşit să avanseze în prima zi. Acest eşec a permis germanilor să se regrupeze. Montfaucon a fost capturat pe data de 27 septembrie; totuşi, inabilitatea aliaţilor să cucerească oraşul în ziua anterioară a fost una din cele mai costisitoare greşeli a campaniei.

La începutul lunei octombrie, deja era evident că planurile aliaţilor nu funcţionau într-un mod ideal. Multe tancuri se stricaseră, şi cele care încă funcţionau nu puteau fi întrebuinţată din cauza naturii terenului. Totuşi, cu toate aceste probleme pentru aliaţi, Ludendorff hotărâse până 1 octombrie, că Germania are două opţiuni pentru sfârşitul războiului; distrugere totală sau un armistiţiu. El a recomandat a doua cale la o întâlnire a liderilor germani în Spa, Belgia pe această dată. Pe parcursul lunii octombrie, artileria lui Pershing a continuat să bombardeze forţele germane care deja erau epuizate şi derutate pe întregul front Meuse-Argonne. Presiunea din parta a aliaţilor nu s-a oprit până la sfârşitul războiului.

Din cauza numeroaselor pierderi, mulţi membri a armatei germane considerau că o înfrângere totală era inevitabilă. Pericolul unei răscoale generale era puternic. Admiralul Scheer şi Ludendorff au decis să iniţieze o ultimă ofensivă să demonstreze “curajul” flotei germane. Ştiind că o astfel de acţiune ar fi refuzată de către guvernul Prinţului Max von Baden, Ludendorff a decis să nu-l informe despre planurile sale. Totuşi, informaţia despre atacul anticipat a ajuns în Kiel. Mulţi marinari au participat într-o rebeliune şi au fost arestaţi, refuzând să participe la o ofensivă maritimă pe care ei o considerau sinucidere făra sens. Ludendorff şi-a asumat răspunderea pentru acest incident; Kaiserul la scos din funcţie pe data de 26 octombrie.

După sfârşitul lunei septembrie 1918, Ludendorff a început să dezvolte un plan pentru viitorul politic a Germaniei. Cu toate că el a fost un conservator tradiţional, el a hotărât să iniţieze o revoluţie politică limitată, prin introducerea unor noi reforme care au “democratizat” Germania, însă satisfăcând monarhiştii prin faptul că a reţinut domnia Kaiserului. El credea că democratizarea o să demonstreze poporului german că guvernul era pregătit să se schimbe, astfel micşorând probabilitatea unei insurecţii socialiste, cum a avut loc în Rusia în 1917. Totuşi, unii istoriografi consideră că Ludendorff avea un motiv ulterior pentru planul său. Reformele sale ar fi transferat puterea politică membrilor Reichstag-ului, în special partidelor de conducere, în această perioadă: partidul centrist, liberalii şi social-democraţii. Astfel, cum Ludendorff ar fi acordat acestor partide mai multă putere, ei ar fi avut autoritatea să ceară un armistiţiu. Cu 5.989.758 de victime germane ( 1.773.700 morţi, 4.216.058 răniţi,), ei au procedat exact astfel. Însă curând, Ludendorff a trecut printr-o schimbare radicală şi a început să declare că aceleaşi partide care au căpătat putere de la dânsul au cauzat înfrângerea Germaniei în război. Aceşti politiceni au “înjunghiat Germania în spate”–un sentiment care îi beneficia lui Ludendorff şi care a fost ulterir utilizat de către mai multe grupări naţionaliste germane, ca NSDAP.

Prinţul Maximilian din Baden a devenit capul noului guvern german. Negocierile pentru pace au început imediat după inaugurarea sa. Despre întrebarea monarhiei germane nu putea hotărî între o monarhie constituţională sau aboliţia ei completă. Totuşi decizia a fost scoasă din mâinile sale, de către Philipp Scheidemann, care pe data de 9 noiembrie 1918 a declarat că Germania trebuie să fie o republică de pe un balcon a Reichstag-ului. Von Baden apoi a anunţat că Kaiserul trebuia să părăsească tronul.

Germania imperială a murit, şi o nouă Germanie a fost născută: Republica de la Weimar.

Ti-a placut acest articol ? Ajuta si pe altii sa il gaseasca folosind linkurile de social media de deasupra comentariilor.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *