Imi place sa urc si sa cobor munti cu masina. Dintre toate drumurile care traverseaza Carpatii, singurul pe care nu l-am trecut pana de la un capat la celalalt a fost drumul dintre Targu Secuiesc si Focsani. Cand am mers pe acolo, drumul respectiv a fost in lucru, deci nici o sansa sa urc sa ma bucur de privelisti. Dar voi ajunge si acolo, in curand.
Revin la drumul despre care voi vorbi astazi. Mai precis despre TransRarau, un drum popularizat in ultimii 2-3 ani. A fost popularizat doar atunci pentru ca abia in acea perioada a fost construit cum trebuie si asfaltat. E unul din drumurile care ajung la inaltimi destul de mari (1600 de metri) si care ofera o privelisti de exceptie asupra varfului Pietrele Doamnei si a muntilor Rarau.
Am vorbit mai pe larg pe Harta Turistului (blogul meu de turism pe care va recomand sa il urmariti) despre cum puteti ajunge acolo si ce aveti de vazut. Aici o sa va povestesc scurt ce n-am zis pe acolo.
In primul rand, prima oara cand am mers a fost 27 Octombrie. In 2014. Cu o saptamana inainte a venit prima runda de zapezi mai serioase peste Bucovina si nu eram sigur daca va fi sau deschis drumul. Am zis totusi sa incerc.
Dupa o pauza buna la Popasul Baciului din Campulung Moldovenesc, mi-am continuat drumul spre Pojorata, unde am mers stanga la intersectia Chiril / Rarau. De acolo, totul a fost o necunoscuta, tinand cont ca n-am mai mers pe drumul respectiv niciodata.
Prima parte a drumului e mai ingusta si este prin satul Pojorata, pana cand iesiti din localitate si drumul se largeste binisor. Am ajuns la un moment dat intr-o linie inainte de urcare, cu o padure in stanga la care lucrau de zor ceva muncitori. Muncitori pe care i-am intrebat care e treaba cu drumul, daca merge urcat. Mi-au zis si ei ca jos mai e ceva gheata, ca n-a fost curatata, dar sus e bine, ca a batut soarele si se poate merge.
Cum eram singura masina pe drum, eram in dubii daca sa urc au ba. Pana la urma am zis sa urc totusi. Aveam anvelope de iarna Michelin pe toata masina, se miscau destul de bine, am zis ca daca iau curbele usor n-am treaba.
Problema e ca drumul nu avea doar o pojghita subtire de gheata, ci una destul de strasnica, deci a trebuit sa fiu destul de atent in serpentine si sa reglez foarte bine felul in care accelerez, mai ales ca de multe ori trebuia sa dau in prima treapta pentru a putea urca eficient, iar asta insemna nivel mai mare de turatii, implicit o rotire mai rapida a rotii pe roata si mai putina aderenta pe gheata. Primele 3-4 curbe au fost mai dificile, dar pe masura ce urcam, gheata incepea sa dispara si puteam sa ma bucur de drum.
Drumul e scurt, are doar 40 de km, dar aveti ce vedea pe traseu. Puteti urca la cabana Rarau, la manastirea Rarau sau pur si simplu sa admirati peisajul si sa va bucurati de aerul puternic de munte. Locuri de oprire sunt suficiente, deci daca aveti chef sa va relaxati, sunt suficiente locuri de picnic.
La coborare catre Chiril, aveti grija cum mergeti, pentru ca drumul e ingust, doar o banda pe sens, dar cu suficiente locuri de refugiu in caz de intalnire cu alte masini. Drumul merge efectiv intre munte si padure, cu cateva zone foarte faine pana la coborarea in satul Chiril.
Merita sa mergi pe drumul respectiv ? Ei bine, pentru o dupa-masa de relaxare, merge. Nu e la fel de popular ca TransAlpina sau Transfagarasan, motiv pentru care nu e plin de tarabe in poieni care sa vanda diverse lucruri sa faca si oamenii un ban.
Locuri de cazare sunt in Campulung Moldovenesc mai multe, dar gasiti si pe la Chiril o pensiune. Daca nu, 30 km nord e Vatra Dornei, unde cu siguranta va gasiti un loc de cazare.
Iar un ultim lucru de mentionat: drumul e deschis doar de pe la inceputul lui iunie pana la finalul lui octombrie, in functie de conditiile atmosferice. Deci informati-va din timp daca e sau nu drumul acoperit de zapada si gheata.
