O poveste cu o casa

Era 2009, după o vară extrem de călduroasă în care m-am topit pur şi simplu. Nefiind obişnuit cu căldura din Timişoara (şi Banat, pentru că am petrecut mult timp prin satele Banatului în căutare de case), am slăbit kilograme bune şi am murit de sete de multe ori. Vara a avut şi ceva părţi bune, pentru că am mâncat la fructe (vişine, prune, cireşe şi dude) grămadă de la sate.

După o inspecţie atentă a tuturor posibilităţilor imobiliare (adică ale caselor care le căutăm) din Banat, am reuşit să găsim o căsuţa cu 3 camere, veche de 120 de ani, cu ziduri extrem de groase în sudul judeţului Timiş. Casa era în paragină, bălăriile depăşeau un metru pe toată suprafaţă de teren pe care o deţineam. Am cumpărat-o vara, undeva la finalul lunii iunie, iar pe parcursul verii ne-am străduit să refacem structura pereţilor, care era grav afectată (a trecut cutremurul din 1991 şi vreo 7 ani fără să fie îngrijită) şi să reuşim să facem măcar o camera funcţională.

Camera respectivă a fost gata abia pe la jumătatea lunii septembrie (eu personal am fost puţin pe drumuri, am vizitat salina Praid şi Sovata), dar înainte de plecarea mea în lunga vacanţă de o săptămâna, a trebuit să mutăm totul din Timişoara în noua noastră casă. Şi mută frigider, mută maşină de spălat, mută toate haine şi calculatoarele pe care le ai în noua casă. A fost o adevărată distracţie pe 1 septembrie 2009, când a trebuit să cărăm maşină de spălat 4 etaje până jos la maşina de transport, mai ales că nu prea aveai de ce să prinzi şi marginile erau al naibii de tăioase. Cu frigiderul a fost ceva mai uşor, pentru simplul fapt că era mai uşor, dar nu prea aveai de ce să prinzi că să îl ridici.

Oricum, cu chiu cu vai am mutat tot ce aveam la Timişoara la noua casă de la sat şi vreme de o iarnă (o iarnă extrem de grea şi friguroasă a fost cea din 2009, numai eu ştiu câte lemne am tăiat şi am băgat pe foc că să nu fie frig în casă. Lemnele le tăiam afară la -20 de grade, o adevărată fericire pentru mine) am tras cumva sa fie ok. Că să putem să facem totul în casă şi să o facem locuibilă, ne-am luat şi ceva card de credit de la Garanti (care până la urmă s-a dovedit a fi puţin problematic, nu are rost să întru în discuţii acum) şi până la urmă, în 2011, am reuşit să terminăm în proporţie de 90 % interiorul casei şi să putem spune că e o casă bună de locuit. A mai trecut încă un an până când exteriorul casei să arate foarte bine şi să putem spune că e într-adevăr o casă bună.

Între timp ne-am ocupat şi de grădina, ne-am îngrijit de pomi şi vită de vie iar acestea au produs pentru noi. Curtea am aranjat-o, avem şi ceva pui şi găini pentru ouă şi carne, avem şi doi câini jucăuşi şi două mate extrem de leneşe (că orice mata de altfel). I-am făcut şi o asigurare la casă, că să fim siguri că atunci când va fi o problema (ziceam ceva de cutremure, e totuşi o zona seismică pe aici) să ştim că suntem cumva protejaţi.

Iar intr-un final, va las cu cateva poze in care prezint roadele muncii de peste 4 ani.

Ca tot ziceam ceva de mate lenese