Să fi fost Decembrie 2003, când am auzit prima oară o piesă de-a lor. Începuse să mă prindă “microbul” muzicii rock, de când am dat de câteva piese de pe DC++ de la Led Zeppelin, Lynyrd Skynard, The Who sau 3 Doors Down. Era o vreme fără youtube, în care începeam și eu ca puștan să mai dau de ceva muzică nouă să ascult, în afara a ceea ce se mai dădea pe la tv.
Țin minte și acum că era ceva folder cu “Rock Românesc”, iar acolo, printre multiple alte piese, erau și două piese de la Cargo. Una din ele era “Ziua Vrăjitoarelor” (piesă arhicunoscută), dar cea care mi-a rămas în minte peste a fost “Călare pe motoare”. Cel mai mult am apreciat ritmul “dur” al melodiei și faptul că era foarte alertă.
Piese asta am auzit-o peste tot de atunci. Cel mai des o auzeai pe litoral dacă mergeai prin Vama sau în White Horse în Costinești. Am învățat să apreciez și alte piese de pe albumele lor în timp. I-am văzut de câteva ori live în Timișoara și nu a fost deloc o experiență rea.
Să vă mai zic că erau câteva piese care rulau pe fundal atunci când aveam cu adevărat chef de condus ? Ce mai, au fost și vor fi în continuare în playlist-ul meu.
Anii au trecut, iar în timp am avut și ocazia să îl întâlnesc pe fondatorul trupei, Adi Bărar. Doar de vreo 2-3 ori am avut ocazia să îl văd, iar asta s-a întâmplat la diverse evenimente din viața Adrianei. N-aș putea să vă spun extrem de multe despre el, doar că părea un tip de treabă. Ar mai fi și alte povești faine pe care le mai știu, dar nu sunt ale mele să le spun.
Acum două săptămâni am aflat că e internat la Spitalul Județean. Covid. Știam și că avea și câteva afecțiuni care erau problematice. Bănuiam că va fi greu. Și a fost.
În dimineața asta a picat și vestea: virusul l-a răpus. Și m-a întristat, poate mai mult decât m-aș fi așteptat. Nu doar pentru că am pierdut un muzician de excepție, ci pentru că m-am gândit la Adriana și familia ei și cât de greu le este lor.
Va fi greu, timpul va vindeca încet încet rana produsă, dar până atunci tot ce putem să facem noi, restul oamenilor, e să fim alături de ei și să îi susținem.
Și în cinstea lui Adi Bărar, ridic un pahar virtual și îi mulțumesc pentru muzică pe care a creat-o. May you rest in peace.
Nimeni nu este vesnic 🙂