Impresii dupa prima seara de Plai 2013

Fiind jumătatea lui Septembrie 2013, e clar că avem festivalul Plai şi în acest an. Şi în 2013 vom avea mulţi artişti de calitate pe scena cea mare de la Muzeul Satului din Timişoara. Poate cel mai important dintre ei e Patrice, artist care anul trecut a creat primul sold out din istoria Plai.

Şi pentru că publicul îl vrea, el a revenit şi în 2013 la Plai în Timişoara pentru a încânta fanii români… şi nu numai. Sunt şi o grămadă de străini care au venit în România special pentru acest festival. Să revenim la artişti totuşi.

Pe lângă Patrice, îl mai aveam pe Vieux Farka Toure, un artist din Mali cu nişte instrumentale excelente cu influenţe africane (şi nu numai, pentru că avem şi ceva influenţe de rock si latino), o avem pe Zaz (care are ceva fani prin lume), avem Baba Zula şi Nuevo Tango Quintet. Şi să nu uităm şi de Maia Vidal, rezidentul de la Plai de anul acesta, care va oferi în fiecare zi câte un spectacol.

În prima seară am ajuns mai târziu decât aş fi vrut şi am ratat mare parte din evenimente, am prins doar câteva melodii de final şi câteva vorbe în română la care fanii prezenţi în număr foarte mare la acest recital au reacţionat pozitiv. Oricum acele puţine melodii pe care le-am ascultat au fost destul de bune (nu sunt mare cunoscător al muzicii lui Zaz, aşa că nu spun mai multe).

După ce s-a terminat concertul, am dat o plimbare prin Muzeul Satului să vedem ce mai e interesant. Ne-am oprit puţin lângă un cort în care se auzeau nişte mixuri bunicele, dar încă nu era lume. Până când au venit toţi de la concert şi s-a umplut spaţiul respectiv de persoane dornice de bântuială.

DJ Kuky si DJ Flow la platane cu ceva Funky Trip.

dj-kuky-plai

M-am uitat puţin prin program şi am văzut că în seara asta sunt şi câteva scurt metraje puse în acţiune de cei de la Marele Ecran, care au pregătit pentru vineri seara o colecţie de scurt metraje şi un lung metraj sârbesc: Hadersfild. Am zis să mergem să vedem şi am dat de Richie (era evident ca dau de el daca e ceva produs de Marele Ecran) şi am zis să rămân să văd ce şi cum se întâmplă pe acolo. Era undeva pe la 11:20, erau destul de puţini oameni prin zona, înăuntru eram doar 4 persoane. După 10 minute au mai ajuns încă vreo 30 şi s-a umplut Casa Filmelor. La 11:40, când toţi oamenii aveau căştile pornite s-a dat drumul la producţii.

casa-filmelor-plai

Primul scurt-metraj a fost un documentar… într-un fel. Stremt ’89 a fost unul dintre scurt-metrajele interesante istoric şi pe care un străin le-ar înţelege greu, dar românii le gustă, mai ales prin pricina limbajului folosit şi al caracterelor. Am ras (şi nu am fost singurul) la scurt-metrajul asta de numa numa. Mi-a plăcut metoda de negociere folosită pentru debarcarea primăriţei. Oricum, e unul din filmele pe care vi le recomand, merită să aruncaţi un ochi pe el.

Înainte de difuzarea celor trei scurt metraje, am avut ocazia să vedem un trailer de aproape 3 minute al viitorului Film Usturoi, realizat de Groparu şi în care cred că l-am văzut şi pe Gaben în rol de naş (rol care i se potriveşte al naibii de bine, aş spune, asta dacă chiar e el).

După ora 00:00, am mai văzut încă două scurt metraje. Acestea au fost niţel mai ciudate, într-un fel. Primul, Tabăra din Răzoare, am încercat să înţeleg ce vrea să spună. N-am reuşit şi nici n-am înţeles finalul, deşi a fost o replică făină pe final, după ce şi-au consumat actul în seară respectivă….. nu dau mai multe spoilere, va las să îl vedeţi, poate reuşiţi să desluşiţi misterul acestui film.

Al doilea film e o drama clară, românească, cu familie şi copii, cu nişte bunici în vârstă, cu o casă naţionalizată şi cu nişte poze. Şi cu o fată care este ignorată multe prea mult poate de părinţi datorită altor probleme. Un scurt-metraj interesant la care nu o să spun foarte multe, din nou. Va las să îl vedeţi.

Ultimul scurt metraj, Vocile Mării, nu l-am mai prins. Am plecat, m-am mai plimbat cinci minute prin curtea interioară după care am luat autobuzul 46 pentru a pleca până în centru.

Legat de asta, autobuzul 46 va circula din 15 în 15 minute în aceste 3 zile de festival, între orele 18:00 şi 01:00, pentru a duce şi a aduce oameni de şi la Plai. Autobuzul îl puteţi lua de la Bastion, Poliţia Judeţului Timiş sau Badea Cârţan, iar de acolo merge direct la Muzeul Satului. Biletul pentru o cursa e 2 Lei.

Puteţi folosi şi un taxi, e ceva mai scump, dar depinde de voi ce vreţi să faceţi. Cu maşină nu puteţi ajunge, pentru că maşinile nu au voie să meargă mai departe de intersecţia străzilor Gheorghe Adam şi Avram Imbroane (acolo în apropiere de calea ferată). E poliţie pe acolo, deci nu va chinuiţi. Autobuz sau Taxi. E şi o măsură de siguranţă asta, având în vedere vastele cantităţi de alcool consumate în cadrul acestui festival.

Într-un final, vă spun că abia aştept ziua de mâine, cu Vieux Farka Toure şi Patrice, cei doi artişti care mă interesează cel mai mult. Şi va mai las cu un gând. Astăzi au fost aproape 4000 de oameni pentru Zaz. Oare câţi vor fi mâine pentru Patrice ?

BTW, noul album de la Patrice suna destul de bine. The Rising of the Son e si pe youtube, am lasat link pentru cei care nu vor sa vada unele din melodiile pe care le vor asculta maine.

Ti-a placut acest articol ? Ajuta si pe altii sa il gaseasca folosind linkurile de social media de deasupra comentariilor.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *