Prima oara cand am venit in Timisoara am locuit intr-un apartament cu trei camere undeva relativ aproape de centru. Era 2008, anul inceperii crizei, iar chiria pentru un astfel de apartament era relativ mica, daca e sa comparam cu preturile actuale. Dar, ca in orice apartament mai vechi din Timisoara, spatiul de miscare era relativ redus. Toate aveau paturi luate de prin anii 2000, cu un lemn mai dubios calitativ, iar salteaua a prins si zile mai bune.
Dar cea mai mare problema era lipsa de spatiu. De la capatul patului pana la perete mai aveam un metru de spatiu disponibil pentru miscare, de multe ori ratand acel spatiu si nimerind direct cu degetul mic in marginea patului, un sentiment descris de foarte multa lumea ca “dureros ca naiba”.
Am zis ca daca odata o sa ma mut in alt spatiu si o sa am o decizie la capitolul mobilier, o sa aleg altceva. Ceva care sa imi permita ceva mai multa flexibilitate si sa pot modifica spatiul relativ lejer in functie de situatie. Pentru ca nu tot timpul am nevoie de patul extins.
Varianta clasica ar fi fost pentru o canapea extensibila, dar am avut la Bucuresti experienta si cu o astfel de canapea. La inceput sunt bune, dar dupa cateva luni, partile care ar trebui sa se extinda nu o mai fac cum trebuie, iar la un moment dat cedeaza. Ceea ce e neplacut, ca nu le mai poti pune la loc cum trebuie.
Intr-un final, am convenit ca trebuie sa merg pe canapele modulare, pentru ca sunt ceva mai practice, piesele mobile sunt mai usor de deplasat si pot aranja spatiul in camera in diverse moduri, in functie de situatie. Evident, au si aceste canapele slabiciunile lor, dar sunt mult mai flexibile comparativ cu canapelele extensibile. In plus, poti sa transformi rapid canapeaua intr-un pat sau iei modulele si sa faci doua canepele in care pot sta mai multi oameni. Buna pentru o situatie in care ai invitati.
Puteti ghici deci pe ce se stau in acest moment, la doua zile dupa Craciun 🙂
