Dani, alaturi de ABCVise ma provoaca sa visez….. mai precis sa descriu un vis care mi s-a implinit. Hmm, cam greu, tinand cont ca foarte putine din visele pe care le-am avut s-au implinit. Ar fi doua care mi s-au implinit si au fost ceva mai importante si mi s-au indeplinit, dar voi descrie doar unul din ele.
Poate unul dintre cele mai mari vise si frici pe care le-am avut vreodata a fost sa trec printr-un tunel de cale ferata. De cand eram eu mic tot timpul visam ca alergam pe langa un tren, eram tot in urma lui, mai ca puteam sa il ajung din urma. De fiecare data insa ajungeam la un tunel prin care trecea trenul, un tunel calcaros cu stanci ascutite, de care ma tineam tot timpul la distanta. Niciodata nu puteam sa trec de acel tunel si imediat ma trezeam. Frica aceasta din vis s-a reflectat si in realitate, nereusind sa trec printr-un tunel de cale ferata pana la varsta de 17 ani.
Atunci veneam cu niste colegi undeva pe langa banita, chiar pe langa tunelurile care despart Transilvania si Valea Jiului. Ca sa fie totul mai interesant, exact atunci cand treceam prin tunel, am auzit fluierul trenului. Ia-o la fuga sa nu te prinda trenul din urma. Am iesit numai la timp din tunel, la aproximativ un minut dupa ce am iesit a venit acceleratul de la Cluj Napoca……
De atunci am reusit sa mai trec prin tuneluri de genul, a fost o frica reala si un vis. In vis tot timpul vroiam sa trec, insa nu reuseam. Imediat dupa ce am trecut de tunel in acea zi, nu am mai avut acel vis, un fel de semn ca mi-am depasit frica.
Nu stiu daca se poate numi un vis implinit, dar sigur mi-a trecut frica de tunele.
🙂 Succes!
Pingback: Abc – Premii | Doipedoi