Aici expun varianta scurta, pentru ca dupa doua zile pline de meciuri, ploaie, socializare si rezultate bune urmate de dureri musculare puternice si un drum de vreo 6 ore jumate (drept e, trebuia sa ne oprim sa mancam in Miercurea Bai, mancare e buna acolo + Shake-uri, inghetate, cafele pe la McDonals in Deva), ruperea e mare.
Am ajuns in Medias pe la 11:00, ne-am cazat si am fugit iute sa prindem ceva prezentari din conferinta. Voi povesti si despre asta pe larg intr-un alt post.
Dupa conferinta, la ora 15:10 am ajuns la terenuri iar la 15:40 am jucat primul meci cu Bleggeri, doar 1-1. Probabil ca daca ne concentram mai mult reuseam sa invingem, dar o greseala ne-a privat de victorie. A urmat apoi o victorie cu 2-0 cu #medias, am jucat contra lui Cristi Pustai & company (din nefericire antrenorul celor de Gaz Metan a trebuit sa iasa de pe teren dupa doar cateva minute, ceva probleme musculare am inteles). A urmat inca un egal, norocos, e drept, cu Sibiul, gol in ultimele minute.
Am revenit cu o victorie in al 4 lea meci, 1-0 cu Echipa Mahmura. Iar ultimul meci de sambata a avut o revenire spectaculoasa. Dupa 0-2 la pauza cu Web 2.Onesti, am reusit sa marcam de 3 ori si am invins cu 3-2.
Dupa prima zi aveam 11 puncte si eram pe locul 3 in clasament si, in ciuda unor rezultate nefavorabile in meciurile de duminica, am reusit sa ramanem acolo. Am inceput ziua de duminica cu un 1-6 cu Mediatic Cluj (am fost extrem de anemici tot meciul), urmati de o infrangere frumoasa totusi, 2-3 cu Echipa Bloggerilor (galeria a fost senzationala la acel meci, sper sa prind si ceva poze sa arat) iar in ultimul meci am reusit scorul competitiei, 9-3 cu Tiki-Taka si am obtinut intr-un final locul 3. Si faptul ca am obtinut locul 3 e multumitor.
Felicitari tuturor echipelor inscrise in competitie (si aici incepem si le enumeram: #medias, Echipa Mahmura, Tiki-Taka, Web 2.Onesti, Spam United Sibiu, Bleggeri, Mediatic Cluj si Echipa Bloggerilor) si mai ales primelor 2 clasate, ambele cu 21 de puncte. Echipa castigatoare, a treia oara la rand, a fost Mediatic Cluj. Echipa Bloggerilor a terminat pentru a treia oara consecutiv pe 2.
In aceasta competitie nu putem sa uitam de sponsorii care ne-au ajutat cu materiale pentru turneu, iar aici spunem de Exhelios si Teatrul National Timisoara.
Nu uitam si de sponsorii principali ai competitiei, Pepsi si Staropramen (deci Pepsiul dintre meciuri a fost extrem de ajutor, alaturi de gelul relaxant de la Exheliosm, iar dupa meciuri, cand incercam sa ne revenim/relaxam, Staropramen a venit la datorie. Cel putin pentru mine. Pentru antrenorul nostru a venit din primul minut 😀 ), Canyon Romania si Zorile Store.
Nu uitam sa spunem ca si SportLocal si SportMeet s-au ocupat de organizarea turneului care a iesit bine in proportie de 85 % (couple of twiches and twists, dar chestii care se pot rezolva la editia urmatoare).
As fi pus clasamentul si rezultatele, dar sunt cateva greseli in rezultatele puse pe SportMeet, iar atunci cand vor fi rezolvate voi posta rezultatele si clasamentul final.
haha, see you Pepsi ma dreg si eu dupa fotbal. Poze n-ati facut?
@george.paslaru – facuram si ceva poze, numai ca dureaza nitel pana le scoatem. Majoritatea sunt pe facebook si cand voi avea nitel mai mult timp le voi pune intr-o postare.
Pingback: Alternative naturale | J Marius